miercuri, 10 noiembrie 2010

g

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan’ la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor iar

gaylon

M-am strecurat in sufletul tau fara sa stii,
Era o usa deschisa spre mine,
Si m-am speriat cand am vazut pustii,
Camarile iubirii din tine.
Era miros de mucegai si de zapada,
Tavanul avea turturi de durere,
Ti-am sprijinit un gand care era sa cada,
Si-am alungat tristetea in alte emisfere.
Aveai in el atata suferinta stransa,
Ca n-am putut sa trec cu pasii peste lacrimi,
Cand am simtit, o inima patrunsa,
De spinii unor trandafiri, crescuti in patimi.
Peretii sangerau a dor de zambetul pierdut,
Singuratatea-l ferecase-n nostalgii,
Si dintro-data am ramas fara trecut,
Fara mireasma clipelor tarzii.
M-am strecurat si m-am gasit pe mine,
In sufletul hranit doar cu minuni,
Si te intreb, cui ii va apartine,
Tacerea anilor din care ma aduni?

gaylon


10 Nov 2010, 20:28
Tu trebuia sa stii iubito,ca-n toamna pasarile pleaca,
Cum visele se duc in zori, spre alta noapte care vine,
Sa nu lipsim la poarta zarii cand departarea vor s-o treaca,
Lasand in urma nostalgia, ce lumea umbrelor sustine.
Mereu am vrut ca tu sa-mi spui, ce simte steaua cazatoare,
Cand golul ce-a ramas pe cer,devine-o simpla amintire,
Si clipele de ce suspina,cand lacrimeaza-n zori o floare,
Daca in rasarit se duc, aceleasi pasari pline de uimire.
Cu tine-am vrut, cu tine vreau, sa tinem universu-aproape,
Facand din cand in cand carare, spre templul altui rasarit,
Si chipul tau scaldat in roua,sa-l invelesc cu-a mele pleoape,
Privind cum pasarile trec, lovind cu ciocul in zenit.
Tu trebuia sa stii iubito, de ce-ti vorbesc mereu in soapta,
Cand valurile-aduc la tarm, luciri din stele cazatoare,
Intre noi doi eternitatea, deschide gandului o poarta,
Sa pot intra in visul tau, cu-aceasta viata trecatoare.

gaylon

Iubirea e un dar ......
Atunci cand suferi o data in viata crezi ca toata viata ta se prabuseste si ca nimic nu te va mai face sa zambesti vreodata. Dar intr-o buna vezi ca iti iese in cale un om pe care nu stii ce sa faci: sa il iubesti sau sa il lasi de frica ca ti se va intampla din nou ceea ce ai mai patit. In final acel om te va face sa zambesti din nou, iar viata ta va avea iar rost.
Cu stima si respect...GALYON...

gaylon

Cu un prieten ca tine, lumea este mai frumoasa si sufletul mi-e binecuvantat.Prietenii sunt oglinda magica a sufletului! Un prieten adevarat intotdeauna iti amplifica bucuria si-ti diminueaza tristetea.Intotdeauna te voi respecta si aprecia ca pe un prieten adevarat.iti doresc.... Sanatate,Fericire,Dragoste si iubire.

gaylon

Sa nu regreti candva ca m-ai pierdut,
Pentru ca tot la mine-ai sa revii,
Tu esti singurul drum de mine cunoscut,
Cand mi-a fost greu in clipele tarzii.
Te cant cu fiecare frunza care moare,
Si las copacu-mpodobit cu stele,
Cand te respir si lipsa ta ma doare,
Gandu-mi adoarme-n noaptea dintre ele.
Fii suflet bun si da-mi din ratacire,
Arunca-mi pe fereastra, luna in felii,
Cu tine-am invatat, sa te numesc iubire,
Si-aevea sa rapesc un tril de ciocarlii.
Sub frunte ganduri vechi sa imi sadesti,
Sa ma framant, cand somnul e ucis,
Sa-ti povestesc cum este cand iubesti,
Si nu poti trece, pragul unui vis.
Invata-ma sa-ti fiu dator doar tie,
Si pretul tau sa fie toata viata mea,
Si-asemeni unei umbre, dusa-n vesnicie,
Va straluci-ntr-o stea, ce va cadea.
Somn linistit suflet drag

gaylon

Prietenia iti ofera sentimentul de incurajare ca atunci cand nu mai poti stii ca cineva te va incuraja mereu si iti va fi aproape mereu, ca vei avea pe cineva care sa te sfatuiasca!....Prietenia si Iubirea sunt cele mai de pret,dar pacat ca unii oameni isi bat joc...
Iubeste , spera , doreste, risca ...si vei reusi !

gaylon

Iubirea inseamna incredere, daruire, dar totodata si cea mai mare durere care-ti poate fi provocata in interior. La intrebarea „iubesti?”, sunt atat de putini care pot raspunde sincer, incat nu cred ca ar incapea nici macar intr-un saculet. Pentru ca multi se tem sa nu sufere, putini stiu sa iubeasca cu adevarat. Dureros este faptul ca lumea refuza sa mai creada in iubire adevarata in zilele noastre si este un sentiment prea pur si prea frumos pentru a fi inlaturat, toti avem nevoie de dragoste, toti simtim nevoia sa iubim, sa credem in culorile curcubeului, in lumina orbitoare a soarelui si in vrajile noptii. Tine minte caci atunci cand te vei indragosti cu adevarat, iti va cadea drag un suflet si nu o simpla imagine
Esti parfumul suav al crinilor albi
Ce infloresc in sufletul meu pãtimas
Esti picãtura de rouã ce se oglindeste
Pe petala unui trandafir
Esti o razã de soare
Care mã cuprinde in bratele-i calde
Esti mireasma vântului de primãvarã
Ce-mi mângâie pãrul
Esti lacrima care alunecã pe obraz
Si se sparge in palma mea
Esti visul meu
Care mã tine treaz
Esti luna care mã priveste-n noapte
Esti o iluzie, durere, soapte
Trãiesti ca sã iubesti
Asa esti tu
Si te iubesc asa cum est
Urmareste sa fii din ce in ce mai fericita, radiind mereu lumina spirituala si fericire, bucurie, candoare si spontaneitate lumii intregi. Sa nu te indoiesti niciodata de posibilitatile tale infinite si sa poti transforma chiar si nefericirea, atat a ta, cat si a celorlalti, in fericire si armonie.
Pentru tine, zile senine cu oameni dragi alaturi

gaylon

Privesc printre crengile sfletului meu
Si cercetez cu privirea
Un semn ca tu ai fi acolo...
Te-am zarit,stateai intr-un coltisor
Al inimii mele,asteptandu-ma.
Am pornit spre tine,dar in drumul meu
M-am impiedicat de damburile
Create de cei care au trecut prin viata mea
Si m-au facut sa plang.
Intr-un tarziu am ajuns.
Ranit,cum eram m-am indreptat
Spre locul unde stateai.
Nu credeai ca voi veni.
Erai surprinsa si in acelasi timp fericita.
Ne-am imbratisat asa cum nu o mai facusem niciodata.
Desi multi au fost impotriva noastra
Si au vrut sa ne desparta,
Noi le-am demonstrat ca nu au putut face asta.
Acum sunt sigur ca ma iubesti si te iubesc.
Dragostea existentei mele.
Vino sa trezesti la viata natura moarta din inima mea,
Sa nu mai privesc prin lacrimi cerul in ceata
Si sa nu vad nici o stea.
Tu ma faci sa rad, tu ma faci sa plang,
Tu ma faci sa simt ca traiesc. tu ma faci sa traiesc si sa iubesc!
Sa-ncepi saptamana cu sanatate ,bucurii si multe satisfactii!!