lacrimi cu iz de ploaie....

stau cateodata si ma intreb de ce imi pierd timpul cu dezlegarea intrebarilor lautrice am impresia in acele momente ca este o risipa de energie si timp ca as putea in timpul acela sa fac cu totul altceva poate mult mai bun si placut dar dupa o anumita perioada ma reintorc la aceleeasi ganduri si o i-au de la capat cred ca asa suntem formati sa revenim mereu undeva intr-un anumit loc apoi ne punem intrebarea de ce o facem si asa incet incet mintea iar se umple cu vechiile intrebari putin reinnoite de cele noi.

nu regret nimic din ceea ce am facut in dragoste nu am fost oarba doar vrajita am visat si a fost bine, in viata mi-am consolidat armura ca sa nu trebuiasca sa ma hranesc cu sangele meu din rani adanci mi-am creat propria libertate care nu se bazeaza pe aburii izvorati din durere ci din dorinta de a respira dupa bunul plac, acum cateva zile am ridicat ochii spre cer mi-am inchis ochii si am intins mainile lasand sa imi curga picaturile de ploaie pe obraji amestecandu-se cu lacrimile si asteptam, asteptam sa se intample aceea minune la care speram in general cu toti apoi mi-am dat seama minunea sunt eu mi-am privit palmele si stiam ca doar de mine depinde cum v-a fi mai departe am sarutat buzele care mi-au adus durere ..... si am intors spatele ...maine este o noua zi ... si v-a fi bine ...nu ducem oricum mai mult decat putem depinde cat vrem sa ducem.....